ar fi putut strica Brian, acesta era singurul lucru pe care nu puteam suporta să-l pierd.
Numele bunicii mele era Lena.
Ea locuia la o mică fermă de albi, la aproximativ o oră de orașul nostru.
Veranda era ușor lăsată la mijloc, iar bucătăria încă mirosea a scorțișoară și cafea proaspătă.
În fiecare vară, de la vârsta de cinci până la paisprezece ani, am petrecut două săptămâni cu ea.
Oglinda ei antică era atârnată deasupra comodei din dormitor.
Era înaltă și ovală, înconjurată de o ramă magnifică din lemn de nuc, împodobită cu trandafiri sculptați.
Sticla era veche și ușor ondulată.
De fiecare dată când stăteam în fața ei, reflexia mea părea să fie sub apă.
În fiecare dimineață, îmi pieptănam părul în fața acestei oglinzi.
Și aproape în fiecare dimineață, bunica Lena ajungea să-mi ia peria din mâini.
„Liniștește-te, Nicky”, a spus ea. „Părul tău n-a greșit cu nimic.”
Comments