Doamna de la băcănia de la colț, dându-mi restul, a spus încet: „Nu e treaba mea, dar l-am văzut pe soțul dumneavoastră sâmbătă la…”

de muncă, ale unui șofer care petrecuse treizeci de ani conducând autobuze MPK prin tot Wrocław-ul.

„Cine este acela?”, am întrebat.

„Iwona. De la depou, dispeceră. A divorțat acum doi ani, a închiriat o garsonieră în Gądów și nu avea nimic, nici măcar oale și tigăi. Eu… am ajutat-o.”

– I-ai ales așternutul.

„Jola… ” a început el, apoi a făcut o pauză. Apoi a spus ceva la care nu mă așteptam. „Ai lipsit. Ai lipsit timp de patru ani. Veneai acasă de la mama ta la zece, te spălai și leșinai. Nu spun că nu trebuia să pleci. Trebuia. Dar eu stăteam aici cu televizorul și vorbeam singură.”

– Mama era pe moarte.

„Știu. De aceea n-am spus nimic. M-am gândit că atunci când se va termina totul, voi pune și eu capăt.”

– Mama a murit în ianuarie. E mai.

Și-a plecat capul.

„Nu pot. Mă așteaptă când mă întorc de la