Doamna de la băcănia de la colț, dându-mi restul, a spus încet: „Nu e treaba mea, dar l-am văzut pe soțul dumneavoastră sâmbătă la…”

14:52. Set de lenjerie de pat, bumbac, 200 pe 220. Două fețe de pernă. Lampă de noapte.

Am stat în parcarea blocului meu cu chitanța în poală și, în mod absurd, m-am gândit la un singur lucru: am avut pilote de 160×200. Le-am avut dintotdeauna. Cearșafurile acelea nu se potriveau în patul nostru. Erau ale unui alt pat.

Sâmbătă dimineața, Ryszard își punea jacheta pe hol.

– Mă duc la Waldek. Mă întorc la cină.

Am pus chitanța pe masă lângă cana lui. Am netezit-o cu mâna.

– Ela spune că Waldek a fost în Opole sâmbăta trecută. La un botez.

S-a oprit, cu o mână în mânecă. A stat acolo mult timp. Apoi și-a scos jacheta, a agățat-o la loc pe cuier, cu grijă, ca și cum ar fi fost cel mai important lucru în acel moment, și s-a așezat în fața mea. Și-a pus mâinile pe masă. Mâinile mari, obosite