Doamna de la băcănia de la colț, dându-mi restul, a spus încet: „Nu e treaba mea, dar l-am văzut pe soțul dumneavoastră sâmbătă la…”

pentru tensiunea arterială. Ne cunoaștem de ani de zile; copiii noștri au mers împreună la școala primară. I-am dat pastilele și i-am spus nonșalant:

– Deci, foișorul este deja acoperit?

„Ce foișor?”, a întrebat ea, surprinsă. „Am fost în Opole de vineri până duminică, pentru botezul nepotului nostru. Terenul era năpădit de vegetație ca o junglă; Waldek nu mai fusese acolo de o lună.”

Am văzut ceva pe fața ei. A înțeles. Și-a îndesat pastilele în poșetă mai repede decât era nevoie.

– Jola, poate am greșit cu ceva…

– Nu, Ela. N-ai făcut nimic greșit.

Joi, am luat Skoda lui Ryszard ca să-i duc scaunul cu rotile la azilul mamei sale. Le promisesem un scaun cu rotile în februarie, dar am tot amânat pentru că nu suportam să mă uit la el. În timp ce căutam ochelarii de soare în compartimentul de la ușă, mi-a căzut o chitanță sulată.

Ikea Wrocław, sâmbătă,