“Desigur.”
Am înghițit în sec.
„Ce s-a întâmplat apoi?”
Tata și-a încleștat maxilarul.
„Atunci poate că nimeni nu va primi oglinda a spus el.”
Am simțit că mi s-a tăiat respirația.
Totul a căpătat dintr-o dată sens.
Brian nu se luptase pentru oglindă pentru că îi plăcea.
Nu voise să-l vândă.
Nu crezuse că îi aparținea.
Voia să-mi ia ceva ce știa că e de neînlocuit.
Și când instanța a decis împotriva lui, l-a distrus.
Nu pentru că oglinda valora 400 de dolari.
Ci pentru că conținea amintiri pe care nicio sumă de bani nu le putea cumpăra.
Stăteam lângă tatăl meu, incapabil să vorbesc.
Mi-a pus o mână între umeri.
„Îmi pare rău, draga mea.”
“Pentru ce?”
„Pentru că nu ți-ai spus mai devreme. Mă tot întreb dacă aș fi putut să mă duc acasă și să o salvez.”
Am clătinat din cap.
„Nu aveai cum să știi ce
Comments