acreditările.
Asistenta m-a văzut cum mă holbam la el.
„Nu trebuie să răspunzi la solicitări de muncă chiar acum”, a spus ea.
Aproape că am râs, dar râsul a durut prea tare.
La ora 16:08, a sunat tatăl meu.
O slabă speranță mi-a apărut chiar și atunci. Poate că își dăduse seama. Poate că era jos.
„Unde sunt fișierele portului?”
Acestea au fost primele sale cuvinte.
Am închis ochii și m-am uitat la tavanul cu gresie albă. Am observat mica pată maro de lângă grila de ventilație și m-am concentrat asupra ei în timp ce el îmi explica că situația era urgentă, că Preston nu putea accesa dosarul privind marina și că perioada pentru investitori se apropia de sfârșit.
„Am un drenaj toracic”, am spus.
O tăcere. Apoi același oftat pe care îl scotea când contractorii ratau termenele limită.
„Îmi pare rău că ai o zi proastă, dar cu toții
Comments