Femeia de la magazinul alimentar de la colț, dându-mi restul, a spus încet: „Nu e treaba mea, dar l-am văzut pe soțul dumneavoastră la IKEA sâmbătă, tuns scurt, alegând împreună lenjerie de pat.” În seara aceea, l-am întrebat pe soțul meu ce face sâmbătă. „Ți-am spus, am fost la grădina lui Waldek.”
Stăteam la tejghea cu poșeta deschisă, numărând mărunțiș pentru pătrunjel și un kilogram de mere, când doamna Hania s-a aplecat peste cântar și și-a coborât vocea.
„Nu e treaba mea, dar… l-am văzut pe soțul dumneavoastră la IKEA sâmbătă. Era tuns scurt. Își alegeau lenjeria de pat împreună.”
Mi-a turnat restul în mână. O monedă mi-a alunecat printre degete și s-a rostogolit sub lada de cartofi. Nu m-am aplecat să o ridic.
„Trebuie să te înșeli”, am spus. Vocea mea era complet normală. Prea normală.
„Poate”, a ridicat Hania din umeri, dar nu și-a ridicat privirea de la cântar. „M-am dus acolo cu fiica mea să luăm raftul. Dar îl cunosc pe domnul Ryszard; cumpără castraveți murați de la mine de douăzeci de ani.”
Mă întorceam prin Kozanów cu o plasă care cântărea brusc vreo zece kilograme. Treceam pe lângă bănci sub liliac înflorit, spunându-le vecinilor „bună dimineața” ca întotdeauna. Și un singur cuvânt îmi tot venea în minte: tuns scurt. De treizeci de ani, am avut părul lung până la umeri, vopsit castaniu la fiecare șase săptămâni pentru a împiedica apariția firelor albe.
În seara aceea, Ryszard stătea în fața televizorului, urmărind momentele importante ale meciurilor. I-am pus o ceașcă de ceai cu lămâie în față, așa cum făcusem în fiecare seară timp de treizeci și doi de ani.
– Rysiu, ce ai făcut sâmbătă?
„Ți-am spus eu”, nici măcar nu și-a întors capul. „Eram la grădina lui Waldek. I-am acoperit foișorul cu carton de acoperiș.”
- Toată ziua?
–
Comments